Îmbunătățirea ratei de conversie in Adwords

Dacă înregistrați un volum mulțumitor de trafic pe baza anunțurilor, însă numărul de persoane care cumpără sau se înscriu pentru ceva anume (acțiuni numite „conversii”) este insuficient, puteți lua câteva măsuri pentru a îmbunătăți situația. Puteți utiliza instrumentul AdWords gratuit de urmărire a conversiilor pentru a afla câte persoane cumpără sau se înscriu pentru ceva anume după ce vă accesează site-ul. Apoi, veți putea lua mai multe măsuri pentru a îmbunătăți rata de conversie, cum ar fi să adăugați cuvinte cheie mai precise și cuvinte cheie negative, despre care vom discuta în acest articol.

Urmăriți performanța cu ajutorul urmăririi conversiilor

Înainte de a aduce modificări semnificative în cont, este recomandat să aflați ce activități comerciale generează în prezent anunțurile dvs. AdWords va arăta numărul de afișări și clicuri obținute cu ajutorul anunțurilor, însă nu ar fi grozav dacă v-ar putea arăta și numărul de conversii înregistrate? De fapt, AdWords poate să facă acest lucru, cu ajutorul urmăririi conversiilor.

După ce activați urmărirea conversiilor, veți putea vedea cât de eficiente sunt campaniile dvs. după ce le ajustați. De exemplu, dacă modificați o campanie și constatați că rata de conversie crește, acesta este un semn bun că modificarea duce la o performanță a campaniei mai bună.

Utilizați cuvinte cheie precise pentru rate de conversie mai bune

După ce veți putea urmări conversiile, vă veți putea axa pe îmbunătățirea ratei de conversie. Deseori, cuvintele cheie exacte au tendința de a genera o rată de conversie mai bună decât cuvintele cheie generale. Să luăm ca exemplu cuvintele cheie de mai jos. Care credeți că generează o rată de conversie mai bună?

  1. Acme
  2. Imprimante Acme
  3. Acme 710c

În general, cuvintele cheie mai precise, cum ar fi „Acme 710c” tind să ducă la o rată de conversie mai bună decât cele mai generale, cum ar fi „Acme”. Explicația constă în faptul că persoanele care caută anumite modele sau coduri de produse, în general, au studiat deja produsul de care sunt interesate și doresc să-l cumpere.

Totuși, rețineți că utilizarea unor cuvinte cheie mai exacte poate duce la un număr mai mic de afișări. În cazul în care cuvintele cheie sunt prea exacte, este posibil ca un număr mai mic de clienți să caute termenii respectivi. Secretul este să găsiți echilibrul potrivit între utilizarea unor termeni suficient de generali încât să se potrivească cu ceea ce caută oamenii și suficient de exacți pentru a genera conversii.

Utilizați cuvinte cheie negative pentru a îmbunătăți traficul

O altă modalitate prin care puteți încerca să îmbunătățiți rata de conversie este de a utiliza cuvinte cheie negative. Când folosiți cuvinte cheie negative, anunțul dvs. nu va fi afișat atunci când utilizatorii caută respectivele cuvinte cheie. Acest lucru este util dacă încercați să limitați difuzarea anunțului, astfel încât să nu fie afișat pentru acele persoane care sunt încă în etapa de căutare și nu sunt pregătite să cumpere.

De exemplu, unii agenți de publicitate utilizează termenul „gratuit” drept cuvânt cheie negativ. Dacă site-ul dvs. nu oferă produse gratuite sau pentru testare, vă recomandăm să adăugați acest cuvânt cheie negativ pentru a atrage un număr mai mic de persoane care caută produse gratuite. Probabilitatea ca persoanele care caută produse gratuite să facă o achiziție este mai mică.

Utilizați raportul privind termenii de căutare pentru a ajunge la clienții potriviți

AdWords vă arată ce performanțe au cuvintele cheie individuale, dar vă poate arăta și care sunt cuvintele cheie exacte pe care le-au căutat clienții când a fost afișat anunțul dvs. Puteți consulta această listă de termeni în raportul privind termenii de căutare.

După examinarea acestui raport, puteți decide să adăugați sau să excludeți anumite cuvinte cheie din lista de cuvinte cheie. Acest lucru vă poate ajuta să vizați clienții potriviți prin extinderea sau prin restrângerea categoriilor de utilizatori care pot vedea anunțul dvs.

Exemplu

Să presupunem că vindeți jocuri video pe site. După ce consultați raportul privind termenii de căutare, constatați că anunțul dvs. fost afișat când utilizatorii au căutat „revistă de jocuri video”. Utilizatorii care caută reviste nu doresc, probabil, să cumpere jocuri video în acest moment. În acest caz, vă recomandăm să adăugați „revistă” drept cuvânt cheie negativ, pentru ca anunțul să nu se afișeze pentru căutările respective.

Între timp, constatați și faptul că anunțul dvs. fost afișat persoanelor care căutau „figurine din jocuri video”. Întâmplarea face să vindeți și figurine din jocuri video! În acest caz, vă recomandăm să luați în calcul adăugarea cuvintelor „figurine jocuri video” drept cuvânt cheie exact, astfel încât anunțul dvs. să aibă șanse mai mari să fie afișat la această căutare.

Includeți prețuri în anunțul dvs. pentru a atrage clienții potențiali

O altă modalitate prin care puteți obține trafic suplimentar este să includeți prețuri în textul publicitar. Dacă un client vede prețul unui produs și dă clic pe anunț, veți ști că este interesat de o potențială achiziționare a produsului la prețul respectiv. Dacă prețul nu i se pare convenabil, nu va da clic pe anunț, iar dvs. veți economisi costul clicului respectiv.

Vă recomandăm să faceți un experiment și să adăugați prețuri în textul publicitar, pentru a afla dacă, în acest fel, anunțul va duce la o rată de conversie mai bună. Această soluție poate fi deosebit de eficientă dacă prețurile dvs. sunt mai mici decât cele practicate de concurență!

Pentru a afla dacă această abordare va fi eficientă pentru dvs., puteți desfășura un experiment, creând un anunț nou și alternând anunțurile. Când utilizați rotația anunțurilor, puteți compara ratele de clic și de conversie ale anunțului care conține prețul cu cele ale anunțului în care nu apare prețul.

Îmbunătățirea ratei de conversie in Adwords
5 (100%) 1 vote
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube